Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Stânca efectuează cercetări cu privire la un bărbat care dorea să părăsească ţara cu un autoturism radiat din circulaţie, a declarat Minodora Răcnea, purtătorul de cuvânt al STPF Botoșani.
Potrivit sursei citate, pe 7 iulie, în Punctul de Trecere a Frontierei Stânca – I.T.P.F. Iași, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de control, la volanul unui autoturism înmatriculat în Germania, L.V., cu dublă cetăţenie, română şi moldovenească, în vârstă de 52 de ani. La controlul de frontieră pentru intrarea în țară, poliţiştii de frontieră au constatat că seria de pe autoturism nu corespunde cu cea înscrisă în certificatul de înmatriculare prezentat la control.
”În urma verificărilor suplimentare, s-a constatat faptul că autoturismul figurează ca radiat din circulaţie de către autorităţile germane. Bărbatul a declarat că autoturismul aparţine unui conaţional, rolul său fiind de a transporta maşina din România în Republica Moldova, fără a avea cunoştinţă că maşina figurează ca radiată şi certificatul de înmatriculare este al altui autoturism. În cauză, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de uz de fals şi punerea în circulaţie sau conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul neînmatriculat”, a precizat Răcnea.