Municipalitatea botoșăneană plătește 15.000 lei pe an, fără TVA, pentru a putea comunica cu persoanele cu deficiențe de auz. Primarul municipiului Botoșani, Cosmin Andrei, a anunțat în cadrul unei conferințe de presă că a fost semnat un contract cu Asociația Națională a Surzilor, cea care a fost declarată câștigătoare, pentru a avea la dispoziție o persoană pentru interpretarea limbajului mimico-gestual.
„La Primăria Botoșani am semnat un contract pentru interpretarea limbajului mimico-gestual pentru cei care au deficiențe de auz, pentru a le putea transmite mesaje, pe care municipalitatea le are de transmis, și în acest sens am semnat un contract care va fi pus în aplicare de către serviciul Centru informare cetățeni ori de câte ori vom avea nevoie și la Primăria Botoșani va ajunge o astfel de persoană cu deficiențe va fi solicitat sprijinul persoanei care va asigura această interpretare și vom putea comunica într-un mod facil”, a spus Cosmin Andrei.