Doi foști consilieri locali din județul Botoșani fac obiectul unei anchete demarate de Agenţia Naţională de Integritate, după ce au fost depistaţi că sunt în incompatibilitate.
Este vorba de Stelian Pușcașu, fost Consilier local în cadrul Consiliului Local al Comunei Hudești, Județul Botoșani, care, potrivit ANI, ”în perioada 01 august 2016 – 15 octombrie 2020, a deținut și exercitat simultan calitatea de consilier local și cea de angajat cu contract individual de muncă în cadrul aparatului de specialitate al primarului, încălcând astfel prevederile art. 88, alin. (1), lit c) din Legea nr. 161/2003”
În vizorul ANI se mai află și Tunsu Anișoara, fost Consilier local în cadrul Consiliului Local al Comunei Cristești, Județul Botoșani.
”În perioada 23 iunie 2016 – 16 octombrie 2020, a exercitat simultan cu calitatea de consilier local și o funcție în cadrul aparatului de specialitate al primarului comunei Cristești. Persoana evaluată a încălcat prevederile art. 88, alin. (1), lit. c) din Legea nr. 161/2003 coroborate cu prevederile art. 5, lit. g) și art. 227 din Ordonanța de Urgență nr.57/2019 privind Codul administrativ (în vigoare începând cu data de 05.07.2019)”, potrivit ANI.