Polițiștii botoșăneni cer sprijinul populației pentru identificarea unui bărbat dat dispărut de familie. Luni, 5 iulie 2021, oamenii legii au fost sesizați cu privire la faptul că nunitul CURIC IOAN, de 41 de ani, din orașul Bucecea, a părăsit domiciliul în data de 15 iunie a.c., iar până în prezent nu a revenit și nici nu și-a contactat familia.
Semnalmente: 1, 70 m înălțime, păr șaten, prezintă calviție, ochi albaștri. Nu se cunoaște vestimentația la momentul plecării.
”Rugăm cetățenii care dețin informații cu privire la această persoană, să apeleze 112 sau să se adreseze celei mai apropiate unități de poliție!”, se arată într-un comunicat al Inspectoratului de Poliție Județean.