O minoră în vârstă de 15 ani din Cisnădie a fost dusă cu forța de tatăl ei la spitalul din Sibiu să facă avort, după ce a descoperit că era însărcinată cu un băiat de 16 ani din Avrig. Atunci când cei trei s-au întâlnit în fața policlinicii Spitalului Județean, situația a degenerat, încheindu-se cu intervenția poliției.
Un echipaj de jandarmerie din cadrul Grupării de Jandarmi Mobile Brașov a fost direcționat de Poliția Sibiu pe strada Bâlea, unde a fost sesizat un conflict între trei persoane. Ajunși la fața locului, jandarmii au constatat că se aplanase conflictul, însă persoanele implicate au fost conduse la sediul Inspectoratului de Poliție al Județului Sibiu, explică Floriana Picioiu, purtător de cuvânt al Jandarmeriei.
Din primele cercetări, s-a concluzionat că altercația a pornit de la faptul că o fată de 15 ani era însărcinată în șase săptămâni, motiv pentru care tatăl ei a dus-o la Policlinica Spitalului Județean, cu gândul să o convingă să avorteze. Acolo s-au întâlnit însă și cu iubitul fetei, un băiat de 16 ani din Avrig, care, conform surselor, ar dori să recunoască copilul.
Sursa: turnulsfatului