Alegeri în PNL Botoşani! Joi este desemnat noul preşedinte al filialei municipale. Cine sunt candidaţii!

alegeri PNL BotosaniPatru persoane şi-au depus candidatura pentru funcţia de preşedinte al organizaţiei municipale a PNL Botoşani, la alegerile care au loc joi seară, de la ora 18.00, la Casa de Cultură a Sindicatelor. Este vorba de actualul preşedinte, Viorel Iliuţă, care este conttracandidat de senatorul Cristian Achiţei, de inspectorul general adjunct al Inspectoratului şcolar Judeţean, Ada Macovei. Cei de-al patrulea candidat, liderul organizaţiei de tineret, Sorin Cornilă, şi-a anunţat retragerea candidaturii pe ultima sută de metri.

Pentru cele două funcţii de prim-vicepreşedinte sunt patru candidaturi, câte două pentru cele două poziţii. Pe una dintre fuuncţii se bat Sorin Cornilă şi fostul primar al Botoşaniului, Cătălin Flutur.

Pe cea de-a doua funcţie de prim-vicepreşedinte candidează Gabriel Alecsandru şi Eduardt Cozminschi. Practic, se vede cum PNL Botoşani este împărţit încă în taberele formate din foştii PNL şi foştii PDL.

Sâmbătă, la Botoşani vor avea loc alegeri şi pentru funcţia de preşedinte al organizaţiei judeţene, funcţie pentru care şi-au manifestat opţiunile actualul preşedinte, deputatul Costel Şoptică, actualul prefect Dan Nechifor, dar şi Mihai Țurcanu, actualul director al Direcției Sanitar Veterinare.

Pentru cele două funcții de prim-vicepreședinte se bat fostul prefect Cristian Roman, fostul deputat Verginel Gireadă și consilierii județeni Viorel Iliuță și Gabriel Alecsandru, precum și senatorul Cristian Achiței, primarul orașului Flămânzi Dan Oloeriu și consilierul județean Sorin Cornilă.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *