Inspectoratul de Jandarmi Botoşani recrutează candidați pentru admiterea la Academia de Poliție. Află cum se fac înscrierile și câte locuri sunt

Inspectoratul de Jandarmi Județean Botoșani recrutează candidaţi pentru participarea la concursul de admitere organizat, în anul 2021, la Academia de Poliţie “Alexandru Ioan Cuza” Bucureşti.
Potrivit sursei citate, sunt scoase la concurs 7 locuri alocate Jandarmeriei Române la Facultatea de Poliție pentru învățământul cu frecvență(4 ani), domeniul de licență „Drept”, programul de studii universitare  de licență  ,,Drept”, specializarea Jandarmi și 60 de locuri la Facultatea de Poliție pentru învățământul cu frecvență (3 ani) – domeniul de licență „Științe militare, informații şi ordine publică”, programul de studii de licență/specializarea „Ordine şi siguranţă publică”, specialitatea ,,Jandarmi” (dintre care 2 locuri pentru romi, 2 locuri pentru maghiari și 2 locuri pentru alte minorități), astfel: 52 de locuri alocate Jandarmeriei Române, 1 loc alocat Comenduirii, 5 locuri alocate Serviciului de Pază și Protecție și 2 locuri alocate Serviciului de Informații Externe.
Cererile-tip de înscriere se completează de către candidați, se semnează și se transmit, exclusiv în format electronic, la adresa de e-mail [email protected], până la data de 11 iulie 2021, inclusiv în zilele de sâmbătă și duminică.
Candidații trebuie să fie absolvenți de liceu, cu diplomă de bacalaureat, să aibă cel mult 27 de ani împliniți în cursul acestui an și să îndeplinească condițiile și criteriile specifice de recrutare. Informațiile privind recrutarea, precum și modelele documentelor necesare, sunt postate pe site-ul inspectoratului – www.jandarmeriabotosani.ro, secțiunea ,,Despre instituție”/ ,,Carieră”/ Anunț privind activitățile de recrutare a candidaților în vederea participării la concursul de admitere organizat în anul 2021 la Academia de Poliție ,,Alexandru Ioan Cuza”.
Candidații recrutați în județul Botoșani susțin probele de concurs, respectiv traseul practic-aplicativ și proba scrisă de verificare a cunoștințelor, la Centrul zonal de selecție organizat la Școala Militară de Subofițeri Jandarmi ,,Petru Rareș” Fălticeni.
Informații suplimentare se pot obține la Biroul Resurse Umane, telefon 0231/511533 , interior 24527, de luni până vineri, între orele 08.00 – 16.00.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *