La nunţi, cu certificatul Covid. Anunţul făcut de ministrul Sănătății

Foto: pixabay.com

La nunţi, cu certificatul Covid. Ministrul Sănătății, Ioana Mihăilă, a spus, marți, după ședința de Guvern, că certificatele COVID, în baza cărora românii pot merge în afara țării, ar putea fi folosite și pentru ca oamenii să meargă la nunți.

La nunţi, cu certificatul Covid.  „În paralel cu certificatul a fost creată de STS o platformă de verificare a codurilor QR. Nu este reglementată utilizarea în intern, dar putem discuta de acest lucru. Dacă vor fi solicitări, vom vedea. Este vorba de reglementări„, a spus Ioana Mihăilă.

Ministrul Sănătăţii, Ioana Mihăilă, a anunţat, marţi seară, că Guvernul a aprobat o OUG privind punerea în aplicare a certificatului digital privind COVID. Certificatele de vaccinare vor fi valabile până la 1 iulie 2022.

Astăzi, în şedinţa de Guvern, Ministerul Sănătăţii a propus şi au fost aprobate două proiecte de OUG. Una este OUG pentru punerea în aplicare a cardului europan pentru eliberarea, verificarea şi acceptarea certificatului digital privind COVID, cu scopul de a facilita libera circulaţie  pe durata pandemiei”, a anunţat Mihăilă, la finalul şedinţei de Guvern.

Ministrul a explicat că, prin acest act normativ se reglementează cadrul legal pentru eliberarea certificatului digital, din 1 iulie, pentru călătorii în Uniunea Europeană.

Certificatele de vaccinare vor fi valabile până la 1 iulie 2022. Testul rapid va avea o valabilitate de 24 de ore, iar cel PCR 72 de ore. Certiicatele de vindecare au o valabilitate de 180 de zile de la data primului rezultat pozitiv.

Certificatele vor putea fi descărcate în format digital, iar pentru cei care nu au acces, primăriile sau DSP-urile vor asista cetăţenii pentru a le tipări, potrivit RomaniaTV

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *