Curtea de Conturi a efectuat un audit financiar asupra conturilor de execuție ale bugetului Primăriei Botoșani pentru anul 2020 și a constatat mai multe nereguli, potrivit unei decizii care a fost înaintată primarului Cosmin Andrei. Astfel, una din abateri vizează neevidențierea în contabilitate a unor elemente patrimoniale de natura terenurilor.
În fapt, verificările efectuate de către auclitorii publici externi au scos in evidență unele deficiențe car:e au impact asupra acurateței informațiilor prevăzute în situațiile financiare incheiate de UATM Botoqani la data de 31.12.2020, se arată în documentul Curții de Conturi.
”Astfel, in urma aplicării procedurilor de audit asupra operațiunilor privind irnobilizările corporale a rezultat că nu au fost inregistrate in evidențele tehnico-operativă și contabilă și nici prezentate in situațiile financiare unele active de natura terenurilor dobândite de unitatea administrativ- teritorială pe bază de contracte de donație incheiate de diferite persoane fizice in cursul exercițiului financiar al anului 2020. În consecință, un număr de cinci active corporale, constând in terenuri aflate in intravilanul municipiului, au fost primite prin donatie de către municipiul Botoșani, însă operațiunile economice nu au fost evidențiate in conturile contabile corespunzătoare și nici nu au fost raportate prin situațiile financiare intocmite pentru anul 2020. Valoarea totală a activelor de natura terenurilor dobândite pe baza de contracte de donatie in cursul exercițiului financiar al anului 2020, neevidențiate in contabilitate, este de 495.148 lei”, susține sursa citată
Neevidențierea in contabilitate a unor creanțe bugetare rezultate din raporturi juridice civile/contractuale, provenite din hotărâri judecătorești favorabile unității administrativ-teritoriale, fiind vorba de suma de 2.575.064,28 lei, existența unor deficiențe privind modul de ur:mărire a incasării unor venituri cuvenite bugetului primăriei, in cuantumul și la termenele prevăzute de lege, menținerea in evidența contabilă și analitică pe plătitor a unor creanțe fiscale provenite din amenzi datorate de persone fizice decedate, precum și a unor creante fiscale datorate de contribuabilii care au fost radiați din evidențele Oficiului Registrului Comerțului, nerespectarea dispozitiiilor legale privind regularizarea taxelor pentru eliberarea
autorizațiilor de construire la terminarea lucrărilor sau la expirarea termenului de executare sunt alte abateri constatate de inspectorii financiari.
Curtea de Conturi a mai constatat că UATM Botoșani in calitate de autoritate contractanta a efectuat operațiuni economice, reprezentând achiziții de bunuri și servicii realizate in rnod direct (21 cazuri in valoare de 73.184 lei), făra a utiliza catalogul electronic pus la dispozilie de SEAP sau
fără a publica un anunț intr-o secțiune dedicata a website-ului propriu/ANAP sau a SEAP, însoțit de descrierea produselor, serviciilor sau lucrărilor care urmează a fi achiziționate. Abateri privind achizițiile publice s-au mai constatat și la Teatrul ”Mihai Eminescu”, în timp ce la Liceul Teoretic ”Grigore Antipa” s-a constatat că nu se respectă dispozițiile privind înregistrarea consumului de materiale. La Școala 10 nu s-au evidențiat în conturi cheltuielile privind unele investiții, în timp ce la Spitalul de Pneumoftiziologie au fost abateri privind modul de derulare a investițiilor finanțate din bugetul local. Curtea de Conturi a stabilit termene de remediere a deficiențelor, care vor trebui duse la îndeplinire de municipalitate. Auditul a fost efectuate pe perioada în care la conducerea Primăriei Botoșani s-a aflat atât primarul Cosmin Andrei, cât și fostul primar Cătălin Flutur.