Zeci de botoșăneni au participat, duminică, 27 iunie, la Crosul pentru Viață, aflat la a III-a ediție. Manifestarea, organizată de Asociația Ridică-te și Umblă, filiala Botoșani, a strâns la start persoane de toate vârstele, cu sau fără handicap. Printre participanți s-a numărat și campionul Iulian Rotariu, câștigătorul mai multor ultra maratoane internaționale.
Crosul, care a avut loc pe traseul Primărie – Colegiul Naţional “A.T. Laurian” – Primărie, s-a desfășurat pentru trei categorii de concurenţi: persoane cu dizabilităţi, copii tineri şi adulţi.
Acțiunea are ca scop adoptarea unui stil de viață sănătos, care presupune inclusiv mișcarea fizică. Pe de altă parte evenimentul este un apel la susținerea morală a persoanelor cu deficiențe locomotorii și integrare și incluziune socială a acestora.
La eveniment au participat și primarul municipiului Botoșani, Cosmin Andrei, și președintele Consiliului Județean (CJ) Botoșani, Doina Federovici.