O familie cu cinci copii, cu vârste între 6 și 13 ani, din satul Poiana, orașul Flămânzi, a rămas, joi, fără acoperiș deasupra capului din cauza unui incendiu. Acoperișul casei a fost cuprins de flăcări, care s-au extins cu repeziciune la o magazie din apropiere.
Din fericire, nu sunt victime. Când s-a produs evenimentul, nu era nimeni acasă. Alarma a fost dată de o femeie care a observat flăcările.
„În cel mai scurt timp, au ajuns pompierii militari din cadrul Punctului de Lucru Flămânzi, cu o autospecială cu apă și spumă, dar și colegul nostru, plutonier major Marian Covaliu, care locuiește în zonă și era în tura liberă. Incendiul a fost stins înainte de a se extinde la bunurile din interiorul casei. Cel mai probabil, incendiul a fost generat de un scurtcircuit”, a precizat purtătorul de cuvânt al ISU Botoșani, Dorina Lupu.