Proiectul privid reabilitarea infrastructurii de circulație a tramvaiului în municipiului Botoșani este blocat, după ce nici la cea de-a doua licitație organizată de Primăria Botoșani nu a fost depusă nicio ofertă. Primarul Cosmin Andrei a declarat joi, într-o conferință de presă, că a existat interes din partea mai multor agenți economici pentru realizarea acestei investiții, dar nu au depus oferte. Valoarea totală la a doua licitație a fost de peste 147, 9 milioane lei pentru cele două loturi care presupun reabilitarea liniei de tramvai 101, respectiv 102.
”La această licitație a fost interes din partea operatorilor economici pe cele două loturi, având cereri de clarificare. Pe primul lot au fost șapte operatori economici care s-au înscris, iar pe cel de-al doilea șase operatori economici. În urma finalizării procedurilor de selecție a operatorilor economici, nu a fost depusă nicio ofertă pentru această licitație. Țin să menționez faptul că licitația a mai fost organizată o dată, în valoare introducând și sumele de la capitolul diverse și neprevăzute. (…) Consider că motivul pentru care nu au venit cu oferte pentru reabilitarea infrastructurii o reprezintă indexarea și mărirea prețurilor materialelor de construcție, în special la oțel. pentru că avem nevoie de cantități mari de oțel pentru această reabilitare, unde prețurile s-au mărit față de valoarea estimată pe care am trecut-o în devizul general cu procente între 42 și 57%. Deși primim semnale din partea prim-ministrului că economia duduie, cu ghilimelele de rigoare, operatorii economici nu s-au înscris la această licitație din cauza măririi prețurilor”, a precizat Cosmin Andrei.
Edilul municipiului a spus că în acest caz va invita toți operatorii economici care s-au interesat de licitație la negocieri directe, cu fiecare din ei, pentru a desemna un câștigător în urma acestei proceduri, la care va apela conform legii.