Accident cu pagube materiale produs, luni, de un tânăr care s-a urcat la volan fără permis. Bărbatul de 34 de ani, din orașul Săveni, în timp ce se deplasa pe DC 65, în localitatea Costești, a pierdut controlul asupra direcției de mers și a intrat în coliuziune cu un alt autoturism condus regulamentar de un tânăr de 22 de ani din comuna Corlăteni. În urma impactului au rezultat doar pagube materiale.
”Fiind efectuate verficări în bazele de date, s-a stabilit faptul că tânărul de 34 de ani, nu deținea permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule. Cercetările sunt continuate sub aspectul comiterii infracțiunii de conducere fără permis”, a declarat Delia Nenișcu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean.