Hidrologii au emis, luni, un Cod galben de inundații pentru județul Botoșani. Potrivit Institutului Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor, în intervalul 21 iunie, ora 12:00 – 22 iunie, ora 24:00, este în vigoare o avertizare Cod galben de inundaţii pe râurile Siret – afluenţii mici aferenţi sectorului aval confluenţă cu râul Suceava (judeţele: Suceava, Botoşani, Iaşi, Neamţ, Bacău, Vrancea şi Galaţi), Prut – afluenţii aferenţi sectorului aval S.H. Oroftiana (judeţele: Botoşani, Iaşi, Vaslui şi Galaţi).
Se vor semnala scurgeri importante pe versanţi, torenţi, pâraie, viituri rapide pe râurile mici cu posibile efecte de inundaţii locale şi creşteri de debite şi niveluri pe unele râuri din bazinele hidrografice menţionate, cu posibile depăşiri ale Cotelor de Apărare.