Sâmbătă, intervalul orar 21:00 -01:00, polițiștii botoșăneni, împreună cu jandarmi și polițiști locali au acționat în municipiul Botoșani pentru prevenirea și combaterea oricăror fapte de natură a tulbura ordinea și liniștea publică, precum și pentru asigurarea unui climat de ordine și siguranță în rândul cetățenilor, potrivit unui comunicat al Inspectoratului de Poliție Județean.
Astfel, peste 60 de efective au fost angrenate în desfășurarea activităților, fiind vizate în special zonele aglomerate sau cele frecventate de persoane pretabile la comiterea de fapte care contravin normelor legale. La activități au participat polițiști din cadrul Biroului de Ordine Publică și Biroului de Investigații Criminale din cadrul Poliției Municipiului Botoșani, Serviciului de Investigare a Criminalității Economice, Brigada de Combatere a Crimei Organizate, Serviciului Rutier și Serviciului pentru Acțiuni Speciale.
In cadrul activităților desfășurate au fost legitimate 267 de persoane, verificate 33 de obiective, iar in urma neregulilor constatate au fost aplicate 25 de sancțiuni contravenționale în valoare de peste 20.000 de lei.
De asemenea, au fost constatate în flagrant delict două infracțiuni, în acest sens fiind întocmite dosare de cercetare penală pentru deținere de droguri și conducere sub influența alcoolului.