FOTO Președintele CJ Botoșani, despre drumul impracticabil dintre Botoșani și Nicșeni: „Cetățenii nu ar trebui să circule pe acest tronson”

Președintele Consiliului Județean (CJ) Botoșani, Doina Federovici, susține că drumul impracticabil dintre Botoșani și Nicșeni, foarte discutat pe rețelele de socializare, este, de fapt, închis circulației. Ea a declarat, miercuri, în cadrul unei conferințe de presă, că ploile din ultimele zile nu au pus probleme majore pe drumurile județene. Echipele de la DJDP au intervenit pentru degajarea aluviunilor aduse de ploaie pe sectoarele afectate.

Referitor la drumul județean 296, dintre Roma și Nicșeni, Doina Federovici a declarat că „pe acest tronson de drum traficul a fost deviat prin Costesti, deci cetățenii nu ar trebui să circule pe acest tronson. Acolo, paralel cu lucrarea, s-a făcut de către constructor un drum în lucru în cadrul organizării de șantier, iar unii șoferi preferă să ocolească și să circule pe acest drum. Este riscul lor că își asuma acest lucru”.

Imagini cu porțiunea respectivă de drum au apărut, miercuri, pe rețelele de socializare, unii șoferi fiind indignați de modul în care arată tronsonul de drum.

FOTO & VIDEO Imaginile dezastrului într-o localitate din Botoșani! Curți inundate, drumuri și podețe distruse

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *