Un bărbat de 40 de ani, din județul Botoșani, tatăl a trei copii, s-a pensionat pe caz de boală, iar recent a primit mult așteptata decizie de pensionare. Cătălin Ciobanu, din localitatea Fundu Herții, a crezut că nu vede bine când a primit decizia. Doar 15 lei va primi pensie lunar de acum încolo. Adică a cheltuit mai mult cu drumurile pe care le-a făcut pentru a-și face dosarul decât va primi pensie.
„Mai bine nu îi mai dau deloc. Ce să fac cu 15 lei. Îmi ajunge de o cutie de Paracetamol”, ne-a spus, supărat, bărbatul.
Are diabet zaharat de tip1, insulinodependent, pancreatită cronică, TBC, hernie de disc și o tulburare anxioasă de care nu reușește să scape. Nu are niciun alt venit. Locuiește cu soția și cei trei copii, de patru, nouă și 11 ani. Soția e și ea bolnavă. Uneori mai merge la cules căpșuni, când e sezonul, dar în rest trăiesc din alocația celor mici și ajutorul social.
„Eu am fost mulți ani în străinătate, în Grecia, și acolo m-am îmbolnăvit. Am crezut că o să reușesc să mă descurc cu pensia pe caz de boală, dar nu am ce să fac cu 15 lei. Nu am auzit să mai ia cineva așa puțin. E bătaie de joc”, ne-a declarat botoșăneanul, care încă speră că la mijloc e o greșeală.
Reprezentanții Casei Județene de Pensii Botoșani au declarat că nicio pensie din România nu este sub cuantumul de 800 lei, deci în niciun caz botoșăneanul nu primește 15 lei.
”În cazul persoanei, 15 lei este suma suportată din bugetul de asigurări sociale, diferența până la 800 din bugetul de stat. Deci va primi suma de 800 lei”, informează CJP.