Numărul patrulelor care se vor îngriji de menținerea ordinii în zona Piața Centrală, dar și în zona mall-ului din municipiul Botoșani va fi suplimentat. Prefectul județului Botoșani, Dan Nechifor, a declarat că s-a luat această măsură până când Primăria municipiului Botoșani va pune mai multe camere de supraveghere în zonele respective.
„Am încropit un plan de acțiune la nivelul Inspectoratului Județean de Poliție și am fost obligați să suplimentăm, să spunem, numărul patrulelor din Piața centrală și din zona mall-ului care vor acționa, din punctul nostru de vedere, până la avizarea achizițiilor publice pe care ar trebui să le facă Primăria Botoșani, în sensul acesta sunt două patrule de poliție locală, o patrulă de jandarmi și o patrulă independentă de Poliție”, a declarat prefectul județului Botoșani, Dan Nechifor.
Măsura este una provizorie întrucât reprezentantul Guvernului în teritoriu susține că s-au făcut solicitări către Primăria Botoșani pentru montarea unor camere de supraveghere video, iar un proiect de hotărâre în acest sens ar urma să fie dezbătut într-o ședință de Consiliu Local. Deocamdată nu se știe exact când va fi luată o asemenea măsură astfel încât, pentru prevenirea scandalurilor din zonele respective, s-a luat decizia suplimentării acestor forțe de ordine.