Un bărbat din Botoșani a murit electrocutat, în timp ce încerca să tundă gazonul. Tragedia s-a întâmplat, sâmbătă, în orașul Darabani, acolo unde botoșăneanul deținea, alături de familia sa, o casă.
Bărbatul de 70 de ani plecase din municipiul Botoșani la Darabani cu intenția de a tunde gazonul. El s-a apucat de treabă și și-a dat seama că cositoarea electrică nu funcționează foarte bine. A încercat să schimbe ștecherul acesteia, însă fără a scoate din priză cablul de alimentare. În momentul respectiv s-a electorcutat, decedând pe loc.
La fața locului au ajuns medicii legiști care au ridicat corpul neînsuflețit al bărbatului în vederea efectuării necropsiei.
Poliția a deschis o anchetă în acest caz, moartea fiind considerată una suspectă.
Preoţii nu mai au voie să pretindă bani pentru înmormântări. Dacă cer, risca să-şi piardă parohia