Două bombe de aruncător, de calibru 60 mm, au fost scoase la suprafață de o echipă de muncitori care executa lucrări de canalizare, pe raza comunei Tudora, a declarat Dorina Lupu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de urgență Botoșani.
Potrivit sursei citate, alte două a fost descoperite pe timpul cercetării terenului cu detectorul de metale, de pirotehnicienii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Nicolae Iorga” al Judeţului Botoșani, care au ajuns la fața locului în cel mai scurt timp.
”S-a întâmplat în această această după – amiază. Echipa pirotehnică a constata că cele patru bombe erau în perfectă stare de funcționare și puteau exploda la orice atingere mecanică. Elementele de muniție au fost transportate în poligonul militar de la Copălău, în vederea distrugerii la o dată ulterioară”, a declarat Dorina Lupu.