Mai mulți tineri din Botoșani au depus jurământul, vineri, la Şcoala Militară de Subofiţeri de Jandarmi “Petru Rareş” Fălticeni, în cadrul unei ceremonii speciale organizată pentru cei 200 elevi jandarmi din seria mai 2021 – aprilie 2022. Printre cei care au rostit cu tărie cuvintele jurământului se numără și botoșăneanca Andreea Motrici, în vârstă de 24 de ani. Tatăl său, care a lucrat în MApN, a fost mereu un model pentru ea și și-a dorit să-i calce pe urme și să urmeze o carieră într-un astfel de domeniu. Nu i-a fost ușor, dar nu s-a lăsat învinsă.
„Am reușit după a treia încercare. Am ocupat locul 8 din 200 când am intrat în școală, fiind a treia din Botoșani, din cei 20 și ceva. Am avut un punctaj de 73 de puncte și sper să termin printre primii de asemenea”, ne-a spus tânăra.
Mândră de alegerea ei, Andreea consideră că pentru a fi un bun jandarm trebuie să fii disciplinat, organizat, loial și solidar.
„Sunt mândră de alegerea acestei școli militare”
„Dragostea pentru haina militară, dorința pentru disciplină, organizare și respect; acestea au fost cuvintele cheie care m-au condus spre cătănie. M-am adaptat rapid și mi s-a confirmat că prima calitate pentru devenirea unui bun militar este să deții spiritul de corp, cu alte cuvinte, să împărtășești împreună cu ceilalți colegi unele valori comune, cum ar fi: mândria, loialitatea, onoarea, solidaritatea și încrederea în sine. Sunt mândră de alegerea urmării acestei școli militare și, de asemenea, hotărâtă și pregătită pentru parcurgerea tuturor pașilor spre realizarea unei cariere de succes. Astăzi prin jurământ, oficial, ne angajăm la dispoziția pe veci a țării și promitem solemn să fim la datorie pentru apărarea și servirea patriei și a striga oriunde și oricând că suntem mândri să fim români!”, mai spune botoșăneanca.
După prezentarea onorului adjunctului Inspectorului General al Jandarmeriei Române, colonel Alexandru Tobă, comandantul şcolii, colonel Gabriel Ignia, a prezentat semnificaţia profundă a jurământului militar, cuvintele jurământului rostite cu tărie de către tinerii elevi jandarmi în faţa Drapelului de Luptă rămânând întipărite în sufletele tuturor celor prezenți. Au urmat alocuţiunile botoșăneanului Gheorghe Sorescu – subsecretar de stat în Ministerul Afacerilor Interne, a lui Alexandru-Marian Salup-Rusu – subprefect al judeţului Suceava, a lui Petru Tănasă – secretar general al Consiliului Județean Suceava.
La activitate au participat reprezentanţi ai autorităţilor şi instituţiilor publice, inspectorii șefi și comandanții unităților operative ale Jandarmeriei Române care au o strânsă colaborare cu instituția noastră de învățământ, membri ai comunităţii locale, precum şi familiile, rudele şi prietenii elevilor.
În încheierea ceremoniei, tinerii elevi jandarmi au defilat în acordurile muzicii militare a Brigăzii 15 Mecanizate „Podul Înalt” Iaşi şi în aplauzele asistenţei.