Curtea de Apel Suceava i-a pus în libertate pe cei opt polițiști de la Serviciul Poliției Rutiere din Botoșani care au fost arestați joia trecută pentru fapte de corupție. Magistrații Curții de Apel au anulat decizia Tribunalului Suceava prin care ofițerul Eduard Iacob și agenții Robert Fecioru, Cătălin Luca, Gabriel Botezatu, Ionel Balan, Iulian Coșman, Viorel Anton și Ciprian Rusu au fost arestați preventiv pentru 30 de zile.
„Admite contestaţiile formulate de inculpaţii Iacob Florin Eduard, Fecioru Robert Neculai, Luca Dumitru- Cătălin, Botezatu Gabriel, Balan Ionel, Coșman Stelian- Iulian, Anton Viorel și Rusu Constantin- Ciprian împotriva încheierii nr. 101/03.06.2021 a judecătorului de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Suceava – Secţia penală, pronunţată în dosarul nr. 2527/86/2021. Desfiinţează în parte încheierea contestată şi în rejudecare: Respinge, ca nefondată, propunerea Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul Teritorial Suceava privind arestarea preventivă a inculpaţilor Iacob Florin Eduard, Fecioru Robert Neculai, Luca Dumitru- Cătălin, Botezatu Gabriel, Balan Ionel, Coșman Stelian- Iulian, Anton Viorel și Rusu Constantin- Ciprian”, a decis Curtea de Apel.
Instanța din Suceava i-a plasat pe toți cei opt polițiști de circulație sub control judiciar pentru 25 de zile, începând cu data de 8 iunie până pe 2 iulie. În același timp, a instituit obligația ca aceștia să nu comunice între ei pe nicio cale.
Judecătorii au mai stabilit următoarele obligații:
- să se prezinte la organul de urmărire penală, la judecătorul de cameră preliminară sau la instanţa de judecată ori de câte ori este chemat;
- să informeze de îndată judecătorul de drepturi şi libertăţi, judecătorul de cameră preliminară, ori instanţa de judecată cu privire la schimbarea locuinţei;
- să se prezinte la organul de poliţie desemnat cu supravegherea sa, respectiv Poliţia mun. Botoşani, jud. Botoşani, conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliţie sau ori de câte ori este chemat;
- să nu depăşească limita teritorială a jud. Botoşani, decât cu încuviinţarea prealabilă a judecătorului de drepturi şi libertăţi, a judecătorului de cameră preliminară, sau a instanţei de judecată;