
”Faptele săvârșite de contravenient au fost aceleași de fiecare dată, respectiv consum de băuturi alcoolice în spațiul public, adresare de injurii și tulburarea liniștii publice prin strigăte și țipete. Mai mult decât atât, bărbatul a fost depistat de jandarmi de fiecare dată în același loc, la interval de câteva ore, dovedind o indiferență totală față de consecințele nerespectării prevederilor Legii nr. 61/1991 pentru sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice”, a precizat Izotov.
Misiunile executate la sfârșitul săptămânii de efectivele Inspectoratului de Jandarmi Județean Botoșani s-au finalizat cu constatarea și sancționarea a 60 de fapte de natură contravențională, majoritatea de genul celor prezentate mai sus, amenzile aplicate depășind suma totală de 20.000 de lei.