O comună din Botoșani a rămas fără primar. Acesta a fost destituit din funcție prin ordin al prefectului

Prefectul județului Botoșan, Dan Nechifor, a emis Ordinul privind constatarea încetării de drept, înainte de termen, a mandatului de primar al comunei Blândești, a lui Stelian Maxim. Acesta a fost în vizorul Agenției Naționale de Integritate, din cauza unui conflict de interese în care s-a aflat.

Stelian Maxim a fost declarat, în 2017, în incompatibilitate de Agenţia Naţională de Integritate (ANI), după ce și-a închiriat lui înșuși o parte din pajiștea comunală. Maxim a contestat inițial la Curtea de Apel Suceava și apoi Înalta Curte de Casație și Justiție raportul inspectorilor de integritate, însă a pierdut la ambele instanță. Soluția Înaltei Curți de Casație și Justiție, dată pe 15 aprilie, a fost definitivă, iar prefectul Dan Nechifor l-a destituit din funcție.

Se constată încetarea de drept, înainte de termen, a mandatului de primar al comunei Blândești, județul Botoșani, al domnului Maxim Stelian, ca urmare a nerespectării regimului juridic al conflictelor de interese. Faptele ce au determinat constatarea nerespectării regimului juridic al conflictelor de interese de către Maxim Stelian au fost stabilite prin Raportul de evaluare întocmit de Agenția Națională de Integritate, rămas definitiv prin decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție, decizie prin care a fost respins ca nefondat recursul formulat de Maxim Stelian”, se arată în ordinul emis de prefect.

Stelian Maxim a fost decăzut din dreptul de a ocupa o funcție publică pe o perioad de trei ani de la data încetării de drept a mandatului.  Prin urmare, atribuțiile acestuia vor fi exercitate de către viceprimarul comunei Blîndești.

Reamintim că inspectorii ANI au constatat că Maxim Stelian, primarul comunei Blândeşti şi fost consilier local în aceeaşi comună, a votat Hotărârea Consiliului Local privind aprobarea închirierii pajiștii prin licitație publică (teren în suprafață de 542,58 ha situat în satele Blândești, Cherchejeni, Soldănești, aparținând domeniului privat al comunei Blândești).

De asemenea, în calitate de consilier local, Maxim a votat Hotărârea Consiliului Local privind scăderea taxei de participare la licitație privind închirierea pajiștii comunale aparținând comunei Blândești și modificarea punctului 10 în caietul de sarcini.

Totodată, persoana evaluată a încheiat cu C.L. al comunei Blândești, județul Botoșani, un contract de închiriere pentru o parte din acea suprafață de teren.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *