Direcția de Sănătate Publică Botoșani anunță cetățenii care s-au vaccinat la drive-thru în Parcul de Agrement Cornișa, în weekendul 14-16 mai, că vor face rapelul la vaccinul Pfizer în parcarea supermarketului Kaufland de pe Bulevardul Mihai Eminescu nr. 193 (Șoseaua Iașului) începând de vineri până duminică între orele 09.00-20.00.
Totodată, în parcarea supermarketului va continua și maratonul drive-thru cu vaccinul Janssen (de la Johnson & Johnson) care se face într-o singură doză, mai precizează printr-un comunicat sursa citata.