Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul teritorial Suceava au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și reținerea pentru 24 de ore, începând cu data de 02, respectiv 03 iunie 2021, a 11 polițiști (un ofițer de poliție, nouă agenți de poliție și o persoană fizică).
Astfel, Florin Eduard Iacob, ofițer de poliție în cadrul Inspectoratului de Poliție Județean (I.P.J.) Botoșani– Serviciul Rutier, este cercetat pentru luare de mită (două fapte din care una în formă continuată), abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul, un folos necuvenit (trei fapte), fals intelectual, uz de fals, în formă continuată și favorizarea făptuitorului.
De asemenea, Viorel Anton, Ionel Balan, Gabriel Botezatu, Robert Neculai Fecioru, Constantin Dorel Gherasim, Ionuț Pavel Guriuc, Dumitru Cătălin Luca, Constantin Ciprian Rusu și Iulian Stelian Coșman, toți agenți de poliție în cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Botoșani – Serviciul Rutier sunt cercetați pentru comiterea unor infracțiuni de luare de mită și de abuz în serviciu cu obținere de foloase necuvenite.
„Persoană fizică, fără calitate specială, în sarcina căreia s-a reținut comiterea infracțiunii de dare de mită”, mai adaugă procurorii.
De asemenea, s-a dispus măsura controlului judiciar pentru 60 de zile, începând cu data de 2 iunie 2021, față de șase agenți de poliție în cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Botoșani – Serviciul Rutier: Virgil Podaru, Mihai Romanescu, Ștefan Bunduc, Nicolae Ovidiu Pușcașu, Lucian Ripiceanu, Sorin Guraliuc, pentru infracțiuni de luare de mită și de abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul, un folos necuvenit.
„În perioada iunie – noiembrie 2020, cei 16 inculpați, polițiști în cadrul I.P.J. Botoșani – Serviciul Rutier (inclusiv ofițerul de poliție), în legătură cu neîndeplinirea atribuțiilor de serviciu privind constatarea și sancționarea contravențiilor la regimul circulației, ar fi primit sume de bani cuprinse între 100 lei și 100 euro de la mai mulți conducători auto opriți în trafic pentru depășirea limitei de viteză sau alte abateri de la regimul rutier. Într-un context asemănător, în perioada 31 martie 2019 – 09 iulie 2020, inculpatul Iacob Florin Eduard, aflat în exercitarea atribuțiilor de serviciu, ar fi falsificat toate documentele (procesul-verbal de constatare a infracțiunii flagrante, declarații de martori) care au stat la baza constituirii unui dosar penal ce avea ca obiect „punerea în circulație sau conducere a unui autoturism neînmatriculat pe drumurile publice”, deschis față de inculpatul persoană fizică, reținut în prezenta cauză. Prin aceste demersuri, ofițerul ar fi urmărit îngreunarea tragerii la răspundere penală a acestuia și emiterea unei soluții procedurale de netrimitere în judecată”, arată procurorii.
În cauză, procurorii au beneficiat de sprijin din partea ofițerilor de poliție din cadrul Direcției Generale Anticorupție.
„Facem precizarea că punerea în mișcare a acțiunii penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate, în nici o situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție”, se arată într-un comunicat al DNA.
Și la Dorohoi ar trebui vizitați bâieții pensați cu pantaloni mulați . Nimic nu fac contra vedetelor locale , mari amatori de drifturi, cu rable de mașini ce duduie și bubuie de te scot din casă. Toate trecerile de pietoni și locurile cu oprire interzisă sunt folosite pentru parcarea rablelor, ,iar poliția nu le face nimic.