Incident mai puțin obișnuit la Botoșani, în urma căruia trei copii au ajuns la spital. O tânără de 28 de ani se afla în mașină cu soțul și cei trei copii minori, iar în localitatea Gorbănești, șoferița a claxonat, la un moment dat, la un grup de tineri ce se afla pe mijlocul drumului. Iritați de gestul acesteia, unul a aruncat cu o piatră în parbrizul mașinii, care s-a spart.
Conflictul a luat amploare, iar în momentul în care unul din tineri a pus mâna pe o bâtă și se îndrepta către mașină, soțul femeii a luat un spray lacrimogen pulverizând prin parbrizul spart. O mare parte din spray a pătruns, însă, chiar în mașină și i-a afectat pe minori.
Femeia a sunat la 112 și a cerut sprijinul cadrelor medicale, dar și al oamenilor legii. La fața locului a ajuns o ambulanță, care a preluat copiii și i-a dus la spital. Pentru că familia nu a dorit să depună plângere, cei trei scandalagii, cu vârste între 21 şi 24 de ani, au fost sancţionaţi cu câte 200 de lei fiecare.