Politistii din cadrul Serviciului pentru Actiuni Speciale impreuna cu lucratori din cadrul Inspectoratului pentru Situatii de Urgenta si cu sprijinul jandarmilor au intervenit in forta la locuința botoșăneanului care și-a sechestrat soția. Delia Nenișcu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean, a declarat că polițiștii au fortat usa de acces in locuinta pentru a patrunde in interior.
”Barbatul a fost imobilizat si ulterior extras din locuinta in vederea transportarii acestuia la o unitate medicala. S-a mentinut in permanenta legatura cu femeia de 51 de ani care se afla in locuinta, fiind stabilite cu aceasta anumite formule de adresare pe care sa le foloseasca in momentul in care barbatul este agitat sau da semne ca ar intentiona sa actioneze violent. Politistii din cadrul Serviciului pentru Actiuni Speciale au fost in pregatiti sa intervina in forta intr-un timp foarte scurt de la efectuarea apelului prin 112 de catre femeie.”, a precizat Nenișcu.
Sâmbătă, oamenii legii au fost sesizați prin apel 112 de către o femeie din municipiul Botoșani, cu privire la faptul că soțul său, cunoscut în evidențele medicale cu probleme psihice, a încuiat ușa de acces în locuință și nu dorește sa ii dea acesteia cheile. La fața locului au fost direcționate mai multe echipaje de poliție și reprezentanți din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență, precum și negociatorul din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale.