Învăţătorul Mihail Antochi, din Hudești, a fost condus, joi, pe ultimul drum. A plecat dintre noi la vârsta de 90 de ani. Acesta a fost unul dintre cei mai îndrăgiți învățători ai comunității. Suflet ales, chip cu trăsături nobile, inimă calmă și bună, cuget creștin și vorbă înțeleaptă, „domnul Misu”, cum îl ştia şi îl alinta toată suflarea satului, a fost un om inegalabil.
Veșnic cu un zâmbet bun, abia schițat pe obrazul său distins, învățătorul a fost un dascăl adevărat: și la catedră, unde au avut privilegiul să îl asculte generații și generaţii de elevi, dar și în viața de toate zilele.
Pe ultimul drum acesta a fost condus de foști elevi, colegi, dar și simpli consăteni, care l-au cunoscut și l-au apreciat.