Casa Județeană de Asigurări de Sănătate Botoșani are un director general nou. Potrivit prefectului Dan Nechifor, conducerea interimară a instituției, pe o perioadă de numai o lună, a fost preluată de către Alina Mustiață, care ocupă funcția de director relații contractuale în cadrul CAS Botoșani.
Fostul președinte al Casei Județene de Pensii, Carmen Nicolau, a ieșit la pensie, iar postul a fost scos la concurs. Într-o primă etapă nu a fost niciun admis, iar funcția a fost scoasă pentru a doua oară la concurs.