Nu una, ci 42 de promisiuni bune pentru Bruxelles a adunat actuala coaliție de guvernare sub umbrela PNRR. Deocamdată, după mai multe încercări ratate de ministrul userist Ghinea, obiectivul de a fi pe plac Bruxelles-ului pare îndeplinit. Care sunt costurile pentru România nu le știm, membrii coaliției anunță și se dezmint unul pe altul cu privire la taxele ce urmează a fi introduse sau crescute, potrivit unui comunical al ALDE Botoșani.
Cea mai recentă variantă a PNRR (care, atenție, nu e definitivă, urmează să fie din nou negociată!) e ca un iarmaroc în care punctele de atracție s-au adaptat vremurilorși au devenit „livrabile”. De fapt, e o colecție de numere care se bat cap în cap, generalități și surprize, o listă de încercări mascate de a ascunde noile taxe și creșterile de impozite.
De exemplu, Sănătatea, domeniul cel mai vulnerabil, în care, spune chiar șeful DNA, s-a furat pe rupte în pandemie, și unde nevoia de investiții e mai mare ca nevoia de oxigen, are asumate mai multe reforme (trei) decât investiții (două), pentru că e mai simplu să taxezi decât să construiești spitale.
La Transporturi, alocarea e de 7,6 miliarde euro, iar informațiile despre cum proiectele din PNRR costă dublu pe kilometru decât proiecte proaspăt terminate încep să circule. Dublu? În condițiile în care construcțiile și modernizările de școli și grădinițe sunt blocate în toată țara, pentru că legea nu permite reactualizarea valorii conform creșterii prețului materialelor, un cost care a explodat?
O altă atracție a parcului de distracții PNRR e „Fondul pentru Valul Renovării”, unde sunt prinse și cele mai multe reforme. Aici, planul înghite dintr-un foc 2,2 miliarde euro pentru 8 reforme și 10 investiții. În ce? Reabilitarea energetică a 1500 blocuri și renovarea a 2000 clădiri publice. Pe ce criterii sunt alese cele 1500 blocuri și cine umblă după semnăturile proprietarilor, asta e „reformă”?
Am lăsat pentru final „România educată”, care cu greu își găsește locul în România „normală” de azi. 3,6 miliarde euro sunt banii prevăzuți pentru educație, fără preocupări pentru reducerea analfabetismului funcțional sau pentru scăderea până la eliminarea abandonului școlar. Certitudinea care ni se livreazăestecă PNRR înseamnă noi taxe, creșteri ale altor taxe și impozite. Cam asta e „reforma”. Partea frumoasă, în completare, e că mai bine de jumătate din bani îi dăm înapoi.
La 42 de reforme, unde mutăm nodul la curea?
Presedinte ALDE
Daniel OLTEANU