Un botoșănean este cercetat de polițiștii suceveni după ce a încercat să intre peste o suceveancă în apartament și a îmbrâncit-o. Dan Ioan Tătărășanu, din municipiul Botoșani, a fost găsit de polițiști în urma unor percheziții care au avut loc marți, atât în municipiul Dorohoi, cât și în municipiul Botoșani.
Individul a fost reținut pentru tentativă la infracțiunile de furt calificat și lovire sau alte violențe. Totul s-a petrecut pe 13 mai. Femeia, din orașul Siret, a sunat la 112 și a povestit că un bărbat a încercat să intre în locuință, s-a îmbrâncit cu ea, după care a fugit.
Bărbatul a încercat să deschidă ușa apartamentului sub pretextul că are chirie acolo folosindu-se de chei potrivite. Astfel, în momentul în care a deschis ușa, femeia nu i-a permis să intre, apoi aceasta s-a îmbrâncit cu botoșăneanul pe holul de la intrarea în bloc.
Polițiștii l-au identificat în urma perchezițiilor pe raza municipiul Dorohoi și a fost ridicat pentru audieri. El a fost reținut pentru 24 de ore. Cercetările au fost preluate de un procuror.