Un botoșănean care a comandat o serie de atacuri mafiote a fost condamnat de instanță la închisoare. Este vorba despre Cristian Ioan Oloeriu, individul care a comandat incendierea a cinci autoturisme, în 2012. Acesta a fost condamnat la trei ani de închisoare pentru instigare la distrugere prin incendiere și 229 de zile dintr-o pedeapsă mai veche. Constantin Barbu, un acolit al său, a primit trei ani de închisoare cu executare. Sentința nu este definitivă.
Trei tineri, care au dat foc la cinci autoturisme, la comanda lui Oloeriu, au fost condamnaţi în 2015. Este vorba despre Antonio Mihai Mănucă, de 20 de ani din Flămânzi, Alexandru Mihai Mitoşeriu şi Alin Dubu, de 25 de ani din Copălău care au primit câte cinci ani de închisoare cu executare.
Aceştia au fost puşi să plătească daune proprietarilor de maşini de aproape 43.000 de euro reprezentând contravaloarea unui BMW, unui Audi, unui Mercedes, unui Opel şi a unui autoturism Mazda.
Cei trei sunt trimişi în judecată pentru distrugere prin incendiere respectiv instigare la distrugere, anchetatorii reţinând în sarcina lor distrugerea a cinci maşini în mai 2012 care au aparţinut lui Răzvan Constantin Mihai, Alexandru Oroşanu şi Alina Alexoaie, soţia fostului bodyguard al afaceristului Constantin Cuciureanu, Felix Alexoaie. Acţiunile ar fi avut loc la comanda lui Ioan Cristian Oloeriu.
Acesta ar fi vrut, astfel, să se răzbune pe niște foști parteneri de-ai săi care nu și-ar fi plătit datoriile către el.