O societate din Botoșani a fost amendată cu 10.000 lei de Garda de Mediu pentru deșeuri incendiate duminică. Echipa de permanență a Comisariatului Județean Botoșani a sancționat operatorul economic întrucât nu și-a îndeplinit obligaţia de a preda pentru reciclare, valorificare sau reutilizare materialele şi piesele înlocuite, care constituie deşeuri, către operatorii economici autorizaţi, potrivit prevederilor legislaţiei în vigoare cu amendă de 10.000 lei.
„În sarcina operatorului economic au fost stabilite și două măsuri cu caracter permanent, începând cu data de 17.05.2021: se interzice eliminare prin incendiere a deșeurilor de orice fel; se vor preda spre reciclare, valorificare sau reutilizare materialele şi piesele înlocuite”, se arată într-o informare a Gărzii de Mediu.