Un șofer care a urcat beat la volan și mergea cu mașina șerpuind a fost depistat în trafic de polițiștii botoșăneni. Joi, polițiștii din cadrul Biroului de Ordine Publică au oprit în trafic, pe Calea Națională, un autoturism condus de un bărbat de 43 de ani, din municipiul Târgu Mureș, care avea o deplasare sinuoasă, a declarat Delia Nenișcu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean.
”În urma testării cu aparatul alcooltest, valoarea rezultată a fost de 1,57 mg/l alcool pur în aerul expirat. Mai mult de atât, s-a stabilit faptul că bărbatul avea dreptul de a conduce auovehicule suspendat din luna octombrie 2020”, a precizat Nenișcu.
Cercetările sunt continuate sub aspectul comiterii infracțiunilor de conducere sub influența alcoolului și conducere fără permis.