Primăria Botoșani mai primit o somaţie de plată după falimentul Termica, prin care trebuie să achite suma de 297.000 euro, în afară de cele aproape 100 milioane lei. Primarul municipiului Botoșani, Cosmin Andrei, susține că suma respectivă trebuie achitată, în termen de 10 zile, în solidar cu Modern Calor, și constă în contravaloarea lipsei de folosinţă aferente ultimelor 36 de luni pentru suprafeţele ocupate din imobilele clădiri puncte termice care sunt în proprietatea lichidatorului care a executat societatea Termica.
„Modern Calor, în modernizarea sistemului de termoficare publică are o serie de instalaţii care sunt în punctele termice în acest moment pentru care lichidatorul solicită calculul chiriei. De această dată ni se solicită o conformare voluntară, altfel va fi deschis un proces şi în urma acestui proces putem fi executaţi silit. Ne vom apăra în instanţă şi pentru această executare, la fel cum am făcut-o şi pentru celelalte două pe care le-am primit. Etapa în care suntem astăzi pentru celelalte două executări silite constă în faptul că am depus în instanţă solicitare pentru suspendarea executării, o dată motivat de faptul că suntem o instituţie publică şi avem acest drept conform Ordonanţei 22, care ne dă un termen de 6 luni de graţie la executare şi a doua oară altă contestaţie, unde solicităm suspendarea la executare până la judecata pe fond a procesului, pentru că acest proces nu este finalizat şi avem posibilitatea să câştigăm în instanţă şi astfel să scăpăm de acestă executare silită”, a declarat Cosmin Andrei.
Edilul a spus că urmează să aibă o întâlnire și cu lichidatorul Lulu Dascălu, pentru a cere o eventuală eșalonare la plată în cazul, în care se va ajunge la etapa executării silite. Primarul Cosmin Andrei a mai spus că va cere sprijin financiar de la Guvern pentru rezolvarea situației.
Primăria Botoșani a contestat executarea silită la două instanțe