Facebook a redus, în ultimele luni, diseminarea conţinutului violent, de ură sau sexual, ca urmare, mai ales, a implementării unui software bazat pe inteligenţă artificială, capabil să stabilească legături între mesaje, imagini sau comentarii, informează AFP.
Până în prezent, sistemul de detectare a reţelei sociale permitea analizarea unui singur conţinut la un moment dat, fără a putea să încrucişeze semnalele provenind de la, spre exemplu, un mesaj şi o fotografie. Cu noul algoritm, implementat în 2020, Facebook poate avea acum „o viziune de ansamblu”, a explicat miercuri Mike Schroepfer, manager tehnic al platformei, în cadrul unei conferinţe.
Astfel, reţeaua socială poate descifra mai bine semnificaţia unor „meme-uri” a imaginilor sau a animaţiilor, cel mai adesea cu scop umoristic, dar care uneori au un caracter de ură sau discriminator care poate fi înţeles doar prin asocierea textului cu imaginea.
„Trebuie înţeles întregul context” pentru a analiza şi, eventual, a respinge mesajul, a detaliat Mike Schroepfer, care a explicat că software-ul este, de asemenea, capabil să încrucişeze conţinuturi în mai multe limbi.
Instrumentul informatic evită, totodată, eliminarea anumitor mesaje care ar fi declanşat anterior o alertă pe baza unui cuvânt sau a unei imagini identificate prea literal. Facebook atribuie parţial acestui sistem declinul distribuirii conţinutului dubios pe site-ul său.
Indicatorii trimestriali publicaţi miercuri măsoară numărul de vizualizări ale acestui tip de conţinut şi nu numărul lor pe site. În primul trimestru, între 0,05% şi 0,06% din conţinutul vizionat de utilizatorii Facebook a avut un caracter de ură, comparativ cu 0,07% – 0,08% în al patrulea trimestru al anului 2020 şi între 0,10% şi 0,11% în al treilea trimestru al aceluiaşi an.
Reţeaua socială a intervenit şi asupra a 34,3 milioane de conţinuturi violente sau şocante, faţă de 15,9 milioane în al patrulea trimestru al anului 2020. Software-ul vă permite de acum să treacă „dincolo de o singură postare” şi să identifice o tendinţă la scara unui întreg grup Facebook, a mai precizat Schroepfer.
Facebook a fost acuzat în mod regulat că nu a făcut suficient pentru a modera conţinutul care circulă pe platforma sa. Din mai 2018, Facebook publică indicatori trimestriali ce ilustrează politica sa de control al conţinutului parazit, de ură, violent, sexual, de propagandă teroristă sau al conturilor false.
Sursa: Ziaruldeiasi.ro