Interes scăzut din partea medicilor de familie în ceea ce privește problema vaccinării anti COVID din județ. Reprezentanții Instituției Prefectului și cei ai Direcției de Sănătate Publică au organizat, miercuri, o întâlnire cu medicii de familie pe tema campaniei de vaccinare, însă doar trei dintre aceștia au răspuns invitației. Prefectul județului Botoșani, Dan Nechifor, a precizat că i-a invitat pe medicii de familie în număr cât mai mare, pentru a le cere ajutorul în ceea ce înseamnă vaccinarea populației.
”Astăzi, având în vedere că județul Botoșani este la 0,3 la mie, chiar puteau să vină și de aia am invitat un număr mai mare de medici de familie, și nu neapărat vizavi de ceea ce înseamnă campanie de vaccinare, ci pur și simplu să vă cerem ca oameni ajutorul vizavi de ceea ce înseamnă vaccinarea cetățenilor județului Botoșani. Eu chiar îmi doresc să ascult problenmele dumneavostră, indiferent de natura lor”, a spus Nechifor.
La rândul său, directorul DSP Botoșani, medicul Monica Adăscăliței, le-a transmis medicilor că au tot sprijinul DSP, însă trebuie să spună problemele cu care se confruntă.
”Eu nu am de unde să știu ce probleme sunt. Trebuie să veniți și să puneți punctul pe I, și atunci eu promit că încerc să vă sprijin (…) Să ne adunăm mai mulți ca să putem discuta”, a spus directorul DSP.
Un număr de 42 de medici de familie, din cei peste 160 din județ, au fost de acord să participe la campania de vaccinare anti COVID.