Primăria Botoșani va realiza lucrări în zona ANL Bucovina, cu banii primiți anul acesta prin Consiliul Județean. Primarul municipiului Botoșani, Cosmin Andrei, a declarat că se va interveni pe un tronson de drum județean din zonă, aflat în administrarea municipalității, precum și la canalizare.
”O să atacăm zona ANL Bucovina pentru reparația canalizării, întrucât în fiecare an sunt probleme. Este un tronson de 900 metri, drum județean aflat în administrarea primăriei, care are probleme deosebite cu colectarea apelor pluviale și la canalizare. Nu putem interveni pe canalizare, fiind în sarcina societății Nova Apaserv, dar putem interveni la ape pluviale, ca să reparăm ceea ce s-a greșit acolo, că este o greșeală de proiectare. Din cauza aceste greșeli, când sunt precipitații abundente, carosabilul se vălurește. Supradimenionăm conducta de canalizare și în anii viitori o să intervenim pe partea carosabilă”, a precizat primarul Cosmin Andrei.
Primăria Botoșani a primit de la Consiliul Județean 250.000 lei pentru drumuri.