Șeful campaniei de vaccinare anti-COVID-19, Valeriu Gheorghiță, a lăudat marți, într-o conferință de presă, demersul unui medic de familie care a organizat un minimaraton în comuna Răchiți, județul Botoșani. „Mi s-a părut un demers extraordinar, cu sprijinul DSP Botoșani”, a spus medicul militar. Libertatea a vorbit cu doctorița Fivi Arghir, cea care a imunizat, în trei zile, 180 de persoane.
Fivi Arghir este medic de familie în Răchiți din anul 1988. Doctorița a spus că minimaratonul de vaccinare din comună a fost organizat în perioada 13-15 mai, la Căminul cultural.
„Inițiativa a fost a primăriei. Am fost întrebată ce părere am despre vaccinare, iar eu am spus că le recomand oamenilor să se vaccineze, pentru că am trecut prin boală și știu ce înseamnă. M-am și vaccinat. Nu aș fi putut vaccina 180 de oameni fără ajutorul primăriei”, a declarat medicul de familie Fivi Arghir pentru Libertatea.
„Am vaccinat câte 60 de oameni în fiecare zi, timp de șase ore, de la 8:00 la 14:00. Practic, a fost vaccinată o persoană la șase minute. Inițial, ne așteptam să se prezinte 130 de oameni, după care numărul a crescut după ce unele persoane vaccinate își sunau rudele sau prietenii să vină și să se imunizeze. Așa s-a ajuns la 180. Medicul de familie”- Fivi Arghir.
Doctorița a precizat că pe lângă asistenta ei, a mai fost ajutată de două asistente comunitare și de un funcționar al primăriei, care a introdus în calculator datele persoanelor vaccinate. Comuna Răchiți are circa 4.400 de locuitori și este situată la 3 kilometri de municipiul Botoșani.
„Primăria a făcut campanie prin satele comunei, iar oamenii au venit să se vaccineze. Mulți m-au întrebat ce să facă, iar eu le-am recomandat să se vaccineze”, a mai spus doctorița Fivi Arghir.
„Sper să fiu remunerată pentru această campanie. Am contract cu Casa de Asigurări”. Medicul de familie va continua vaccinarea și la cabinetul personal, cu serul Johnson&Johnson.
Sursa: Libertatea