Un bărbat de 50 de ani din Botoșani a făcut și o a treia doză de vaccin, după ce a profitat de faptul că centrul maraton din Dorohoi era aglomerat. Personalul a mers pe încredere și a verificat prea târziu în sistem CNP-ul pacientului. Bărbatul a fost ținut la spital câteva ore pentru monitorizare și evaluat psihiatric, scrie Stirile Protv.
Gabriel Grădinariu, bărbatul vaccinat cu a treia doză: “După a doua doză parcă nu m-am simțit în apele mele. L-am făcut și pe al treilea și mă simt mult mai bine. Mi-am mai revenit un pic și cu vederea, dar și cu altele pe partea de corp.”
Reporter: ”Vedeți mai bine acum după a treia doză?”
Bărbat: ”Da. Vederea era mai în ceață, picioarele mă mai lăsau, dar acum sunt mai bine. De asta am cerut și a patra doză.”
DSP a decis momentan suspendarea personalului implicat în vaccinare, iar polițiștii au deschis un dosar penal pentru fals în declarații.