Cinci muncitori au pierit pe loc în urma unui cumplit accident petrecut marți dimineaţă, la Nistoresti, în judeţul Prahova. Bărbaţii, cu vârste cuprinse între 18 şi 43 de ani, erau colegi şi se aflau în aceeaşi maşină care a intrat pe contrasens, şi a lovit un alt autoturism. Alte două persoane au fost rănite: o femeie de 35 de ani a fost adusă cu elicopterul la spitalul Floreasca din Bucureşti, iar un bărbat a fost transportat la unitatea de primiri urgenţe din Ploieşti, potrivit StirileProtv.ro.
Era ora 8 şi 13 minute când un apel la 112 anunţa un impact devastator la Nistoresti. Un zgomot infernal de fiare şi geamuri i-a scos pe oameni din case. Pe şoseaua zăceau șapte oameni, dintre care cinci erau inconştienţi.
„Cea argintie venea de sus cea neagră din jos, depăşise pe omu care e aicea cu maşina şi el pe sub ele, a trecut când era în aer. Noi am auzit, stăm la 300 de metri mai sus, s-a auzit foarte tare.”
Adrian Anton, localnic: „La 30 de secunde după ce am auzit impactul soţia mea a dat telefon la 112. O bubuitură mare… un şuier înainte… aicea a fost viteză sau a adormit cineva la volan.”
Ambulanţe, echipaje SMURD, pompieri şi numeroase maşini de poliţie au ajuns în scurt timp la locul accidentului. Din păcate manevrele de resuscitare efectuate de salvatori în cazul celor 5 victime nu au dat rezultate.
lt. Alexandru Dumitru, Detaşamentul de pompieri Sinaia: „În accident au fost implicate două autoturisme, în unul dintre ele erau cinci pasageri care au fost declaraţi decedaţi după acţiunile de descarcerare ale detaşamentului de Pompieri şi SMURD. ceilalţi doi ocupanţi sunt în stare de conştientă.”
Pe şosea a aterizat şi un elicopter SMURD care a preluat-o femeia din autoturismul care circula regulamentar. Şoferul a fost şi el transportat de o ambulanţă la Spitalul de Urgenţă din Ploieşti.
Se ştie deocamdată că maşina în care se aflau muncitorii venea dinspre munte. A lovit puternic un alt autoturism care circula regulamentar şi în care se erau doi tineri, şoferul de 34 de ani şi o femeie în vârstă de 35 de ani.
comisar-şef Adrian Iacob, Poliția Rutieră Prahova: „La momentul ăsta nu am stabilit cu certitudine ce s-a întâmplat şi de ce a pătruns pe contrasens.”
Marius Tatoiu, şofer: „Carnagiu doamnă, ţi-e frică să mai urci la volan pe şoselele noastre. Am văzut accidente la viaţa mea că am fost şi şofer pe TIR, dar ca aicea la noi în România… Fără cuvinte vă spun, sincer.”
Traficul pe DN1 a fost blocat mai bine de două ore, până când criminaliştii au finalizat cercetările. Trupurile fără viaţă ale celor cinci muncitori au fost transportate la serviciul de medicină legală din Prahova.