Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Dorohoi efectuează cercetări cu privire la un bărbat depistat în trafic, la volan, care utiliza o asigurare auto falsificată.
În data de 15 mai a.c., în jurul orei 22.30, pe timpul desfăşurării unei misiuni specifice de supraveghere şi control în zona de competenţă, un echipaj din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Dorohoi – I.T.P.F. Iași a oprit pentru control, pe raza localității de frontieră Pomârla, un autoturism înmatriculat în Bulgaria, condus de cetăţeanul român P.G., în vârstă de 29 de ani.
Existând suspiciuni asupra documentelor prezentate, poliţiştii de frontieră au efectuat verificări suplimentare şi au constatat că poliţa de asigurare auto, emisă de autorităţile din Bulgaria, nu îndeplineşte condițiile de formă și fond ale unui document autentic, fiind falsificată.
Poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de uz de fals.