Primăria Lozna a fost amendată cu 70.000 lei de comisarii Gărzii de Mediu Botoșani, după ce a făcut o lucrarea neautorizatră într-o arie protejată. Potrivit reprezentanților Gărzii de Mediu, lucrarea a fost realizată pe un amplasament care este declarat situl Natura 2000 și rezervație naturală, motiv pentru care s-au aplicat două sancțiuni contravenționale, una în valoare de 50.000 lei și o alta de 20.000 lei unității administrativ-teritoriale. În plus, s-a dat și o sancțiune complementară de aducere a terenului la starea inițială.
”În urma unei sesizări, o echipă de comisari s-a deplasat pe 11 mai pe amplasamentul UAT Lozna, care este declarat situl Natura și rezervație naturală, iar în urma constatărilor făcute pentru neconformitățile identificate pe teren, au fost stabilite șase măsuri în vederea remedierii acestora și s-au aplicat două sanțiuni principale și o sancțiune complemetară, de desființare a lucrărilor și aducerea terenului la stare inițială. În cadrul sitului s-au identificat lucrări de construcție. care nu dețineau acte de reglementare din punct de vedere al mediului, lucrurările se desfășurau cu angajați din cadrul primăriei Lozna și cu utilaje din cadrul primăriei. În planul de management, aria este prevăzută, o parte fiind în domeniul privat al comunei Lozna și o mică parte proprietăți private. Suprafața ariei protejate s-a extins la 18,4 hectare, iar din măsurătorile făcute de reprezentanți ai Agenției Naționale pentru Arii Protejate, Serviciul teritorial Botoșani a rezultat că suprafața construită a fost de circa 1000 mp: S-a construit un dig de o parte și alta”, a declarat Cristina Kashyap, comisar șef al Comisariatului Județean al Gărzii de Mediu Botoșani.
Potrivit sursei citate, primarul comunei Lozna, Viorel Lozneanu, a motivat că a vrut să facă un dig în zonă și să bareze cursul de apă în interesul comunei.
„Voia să facă un dig si să bareze cursul de apă pentru a folosi apa în interesul comunei: atât ca sursă de apă pentru animale, cât și pentru intervenția pompierilor. Cele două sancțiuni au fost date UAT Lozna, iar a doua sancțiune a fost aplicată pentru eliminarea deșeurilor în afara spațiilor autorizate. Pe amplasament s-au găsit deșeuri de construcții care urmau să fie folosite pentru blocarea în totalitate a cursului de apă. Pentru acesta lucru, s-a dat o sancțiune de 20.000 lei”, a mai spus comisarul șef.