Intrarea pe teritoriul României, prin punctele de trecere a frontierei de stat, a cetățenilor străini din state Non-UE, respectiv care nu aparţin spațiului Economic European şi Confederației Elvețiene, precum şi apatrizilor se permite doar celor care îndeplinesc condiţiile expres şi limitativ prevăzute de actele normative în vigoare referitoare la trecerea frontierei în perioadă de pandemie, Informează printr-un comunicat Inspectoratul Teritorial al Poliției de Frontieră Iași. Potrivit sursei citate, excepţiile trebuie probate cu documente justificative.
Poliţia de Frontiera Română permite intrarea în ţară a cetăţenilor străini doar în situațiile de excepție prevăzute expres în cuprinsul Hotărârii nr. 531 din 11.05.2021 privind prelungirea stării de alertă pe teritoriul României.
În continuare, se interzice intrarea pe teritoriul României, prin punctele de trecere a frontierei de stat, a cetățenilor străini din state Non-UE, respectiv care nu aparţin spațiului Economic European şi Confederației Elvețiene, precum şi apatrizilor,definiți potrivit Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 194/2002 privind regimul străinilor în România.
Sunt exceptați de la aceste prevederi cetățenii străini prevăzuti în H.G. nr. 531/2021:
a) membri de familie ai cetățenilor români;
b)membri de familie ai cetățenilor altor state membre ale Uniunii Europene sau ale Spațiului Economic European ori ai Confederației Elvețiene, cu rezidență în România;
c) persoane care posedă o viză de lungă ședere, un permis de ședere sau un document echivalent permisului de ședere eliberat de autorități ori un document echivalent acestora emis de autoritățile altor state, potrivit legislației Uniunii Europene;
d) persoane care se deplasează în interes profesional, dovedit prin viză, permis de ședere sau un alt document echivalent, respectiv cadre medicale, cercetători în domeniul medical, cadre medicale pentru îngrijire geriatrică, precum și transportatorii și alte categorii de personal implicat în transportul de bunuri care asigură astfel de transporturi necesare;
e) personalul misiunilor diplomatice, oficiilor consulare și al organizațiilor internaționale, precum și membrii familiilor acestora care îi însoțesc în misiuni permanente pe teritoriul României, personalul militar sau personalul care poate asigura ajutor umanitar;
f) persoane în tranzit, inclusiv cei repatriați ca urmare a acordării protecției consulare;
g) pasageri care călătoresc din motive imperative;
h) persoane care au nevoie de protecție internațională sau din alte motive umanitare, persoane care fac obiectul prevederilor Regulamentului(UE) nr. 604/2013 al Parlamentului European și al Consiliului din 26 iunie 2013 de stabilire a criteriilor și mecanismelor de determinare a statului membru responsabil de examinarea unei cereri de protecție internațională prezentate într-unul dintre statele membre de către un resortisant al unei țări terțe sau de către un apatrid, precum și persoane returnate în baza acordurilor de readmisie;
i) străinii și apatrizii care călătoresc în scop de studii;
j) străinii și apatrizii, lucrători înalt calificați, dacă angajarea acestora este necesară din punct de vedere economic, iar activitatea nu poate fi amânată sau desfășurată în străinătate;
k) străinii și apatrizii, lucrători transfrontalieri, lucrători sezonieri din agricultură, personal navigant maritim și fluvial;
l) membrii delegațiilor sportive internaționale care participă la competiții sportive organizate pe teritoriul României, în condițiile legii;
m) membrii echipelor de filmare a producțiilor cinematografice sau audiovizual, personalul tehnic și artistic care participă la evenimentele culturale care se derulează pe teritoriul României, în baza unor relații contractuale dovedite sau a unor documente justificative.
Totodată, sunt exceptați de la aceste prevederi rezidenții / cetățenii statelor terțe care sunt incluși în Anexa 1 din Recomandarea (UE) 2020/1186 a Consiliului (https://eur-lex.europa.eu/ legal-content/RO/TXT/HTML/? uri=CELEX:32020H1186&from=ES) privind restricția temporară asupra călătoriilor neesențiale către UE și posibila eliminare a acestei restricții, se mai arată în informarea ITPF Iași.