Fostă purtătoare de cuvânt a Prefecturii, dată în judecată pentru că a încasat necuvenit bani de mâncare

Ana Maria Danciu, fostul purtător de cuvânt al Prefecturii Cluj, a pierdut un proces cu instituția la care a lucrat pentru că a primit necuvenit aproximativ 6.000 lei. Potrivit deciziei judecătorești, Danciu va trebui să returneze Prefecturii Cluj aproximativ 6.000 lei, bani care i-au fost acordați necuvenit pentru a își cumpăra de mâncare în perioada 2014 – 2017.

”Admite acțiunea formulat şi precizată de reclamanta I P J CLUJ P în contradictoriu cu pârâta D A-M în consecință Obligă pârâtul la plata sumei de 6345 lei cu titlu de plată nedatorată, reprezentând diferență normă de hrană acordată necuvenit în perioada iunie 2014 – ianuarie 2017. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Cererea de apel se depun la Tribunalul Cluj”, arată soluția pe scurt a Tribunalului Cluj.

Anterior, Ana Maria Danciu a fost și purtător de cuvânt al PSD Cluj. Ea este soția lui Florin Danciu, fost patron de presă din Cluj Napoca și proprietarul unor firme de publicitate, scrie Gazetadecluj.ro 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *