Un bărbat din judeţul Botoşani a fost găsit mort la o stână aflata pe raza comunei Hilișeu Horia. În vârstă de 68 de ani, acesta locuia, împreună cu un coleg, într-o gheretă improvizată pe câmp. Spre seară, bărbatul s-a întins pe pat pentru a se odihni, dar nu s-a mai sculat. A fost găsit fără suflare de colegul său, care a sunat la 112 și a cerut sprijinul cadrelor medicale.
Ajunse la fața locului, acestea nu au putut decât să constate decesul bărbatului. Cazul a ajuns și în atenția oamenilor legii. Trupul neînsuflețit a fost ridicat de medicii legiști care urmează să stabilească cauza morții.