Examene doar cu vaccinare? Mai mulți studenți, inclusiv din Botoșani, se plâng că sunt obligați să se vaccineze pentru a intra la examene

Mai mulți studenți din cadrul UMF Iași, printre care și botoșăneni, sunt revoltați și se simt discriminați de o măsură care ar urma să fie luată la nivelul unității de învățământ. Și anume aceea ca studenții să poată susține examenele doar dacă sunt vaccinați sau testați PCR ori fac dovada că au avut COVID-19. Dacă o parte dintre studenți s-au vaccinat deja și susțin această măsură, alții se plâng că este o formă de discriminare și nu li se pare normal să fie nevoiți să se testeze pe banii lor, fără a le fi decontat testul. De acest „tratament” ar urma să aibă parte și profesorii. Tinerii au inițiat și o petiție online prin care cer imperios să nu se ia o astfel de hotărâre. Deocamdată, însă, UMF Iași nu a luat o decizie fermă în acest sens.

Un grup de studenți au inițiat o petiție prin care ne exprimăm dezacordul și prin care cerem fie ca această măsură să nu fie aplicată, fie să ne fie decontate testele întrucât sunt foarte mulți studenți care nu își permit atât de multe teste pentru fiecare examen și sunt implicit forțați să se vaccineze, doar vaccinul fiind gratis. Documentul oficial încă nu a ajuns la noi, dar am fost anunțați prin reprezentanții de an că nu vom putea susține examenele din sesiune fără certificat de vaccinare, test PCR sau certificat de la DSP cum că am avut deja COVID. Cei din UMF ne-au trimis un  sondaj anonim prin care puteam vota dacă suntem de acord sau nu”, susține un student din cadrul universității.

Din chestionarul respectiv ar fi reieșit că doar 27% dintre cei care l-au completat nu ar fi de acord cu vaccinarea, dar tinerii care au inițiat petiția online susțin că sondajul nu relevă în mod real opinia studenților.

Ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, a declarat recent că studenții care nu s-au vaccinat ar putea să fie obligați să poarte combinezon atunci când merg fizic la cursuri practice sau ore de laborator, din toamnă, însă în niciun caz obligați să se vaccineze.

„Sunt unul dintre cei care susțin importanța prezenței fizice pentru derularea stagiilor de practică și activităților directe. Pentru asta, sunt universități care se gândesc ca din toamnă să nu facă rabat de la prezență fizică în cadrul orelor de laborator/lucrări practice și să impună o serie condiții, spre exemplu participarea studenților vaccinați la aceste ore de laborator și lucrări practice, fără a fi îngrădit participarea studenților care nu sunt vaccinați. Studenții care nu se vor fi vaccinat în toamnă ar putea să aibă la dispoziție, spre exemplu, combinezoane de protecție pe care să le poarte pe tot parcursul programului didactic. Sunt câteva universități și eu personal susțin această variantă”, a declarat Sorin Cîmpeanu în cadrul unui interviu.

La Universitatea de Medicină și Farmacie Iuliu Hațieganu din Cluj, de exemplu, s-au vaccinat deja anti-Covid aproape 90% dintre studenți.  Cei care îl refuză, nu vor intra în nici un spital din Cluj aproape de pacienți.

În perioada 14-16 mai 2021, în corpul central al Universității de Medicină și Farmacie ”Grigore T. Popa” din Iași se va desfășura Maratonul de vaccinare, unde orice persoană, fără programare și doar buletinul fiind necesar, se poate vaccina cu Pfizer.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *