Inspectorul școlar general ajunct al ISJ Botoșani, Ada Macovei, a transmis un mesaj către profesori la reînceperea cursurilor în școli, după perioada în care s-au făcut ore online. Ada Macovei a atras atenția asupra faptului că este nevoie de răbdare cu elevii astfel încât aceștia să se simtă confortabil în școală pentru a fi liniștiți și să poată da tot ce au mai bun în privința studiului.
„Ne întoarcem la școală! Urmărind reacțiile la această știre, am constatat că cel mai mult se bucură părinții și profesorii, în această ordine, iar elevii, puțin sau deloc. Nu cred că e vorba doar despre obișnuința anonimatului din spatele profilului afișat pe platformă, ci mai mult, de temerile elevilor de a dezvălui transformările prin care au trecut în această perioadă extrem de dificilă. Și noi ne-am schimbat, am fost bolnavi sau poate doar speriați, unii dintre noi am trecut prin pierderi dureroase și ireparabile… E timpul să ne vindecăm împreună și să revenim la normalitate, atât cât putem, fiecare dintre noi. E timpul să reflectăm profund la transformările prin care am trecut și să ne susținem, prin crearea de noi legături interumane. E timpul să ascultăm sufletele, ca să putem liniști mintea. E timpul să ne concentrăm pe recuperarea decalajelor emoționale și educaționale. E timpul să vă rog… Vă rog, stimați colegi, să fiți buni și înțelegători, să faceți evaluarea fiecărei situații, în paralel cu evaluarea cunoștințelor. Caietele mai pot să aștepte, lucrările de control, la fel! Elevii noștri au nevoie să se simtă confortabil, la școală, după atâta vreme. Vă rog să aveți răbdare cu elevii și sunt sigură că rezultatele vor fi pe măsura așteptărilor”, este mesajul transmis de inspectorul școlar.
De luni,10 mai, elevii și cadrele didactice din Botoșani își reiau activitatea în școli.