Un bărbat de 68 de ani, din Gura Humorului, a fost găsit mort în spatele unui hotel. Descoperirea șocantă a fost făcută joi. Echipa medicală de pe Ambulanţa sosită la faţa locului, l-a resuscitat aproximativ 45 minute, după
care a declarat decesul acestuia.
Lângă cadavru se aflau o bucată de pâine, nişte crenvurști şi o sticlă goală de votcă, iar în buzunarele sale au fost identificate mai multe bunuri, inclusiv o sumă de bani, dar niciun act de identitate. Într-un final, polițiștii au reușit să îl identifice. Bărbatul era consumator de băuturi alcoolice și avea mai multe afecțiuni medicale.
Pe trupul său nu au fost găsite urme de violență. Urmează a se efectua necropsia pentru stabilirea cauzei decesului.